Pana cand stam acasa, si cat va mai functiona spalatul pe maini

 

Un obicei se creaza in cca 21 de zile.
In contextul pandemiei covid-19 s-au creat multe obicieiuri (poti alege ce obiceiuri sa-ti faci)

Ne spalam pe maini mai bine ca oricand, nu-i rau.
Ne ferim de aglomeratii, ne invatam sa lucram de acasa, ne invatam cum sa traim cu placere alaturi de familie)
ne invatam sa facem ore suplimentare doar in microsoft teams (fata de orele suplimentare de la birou)

Daca aceste obiceiuri au fost facilitate de starile de urgenta decretate de fiecare stat in parte, exista obiceiuri care nu sunt la fel de evidente, sigur poate nu sunt obiceiuri in adevaratul sens insa sunt niste mecanisme care aplicate au “ingrosat sinapsa” destul de mult.

Spalatul pe maini de ceilalti – Este un obicei aplicat de fiecare stat in parte, aplicat de hoardele de preppersi care ulterior erau uimiti cand isi luau muie la returnarea produselor, de hoardele de medici care fugeau, de gramezile de politruci care bajbaiau

Lucrul de acasa este o schimbare in sine, unii s-au adaptat, altii au adaptat-o (wtf?!) insa la nici 7 zile nu mai era nimic de vazut pe netflix
Alaturi de noi obiceiuri se creaza si noi ganduri.

Dam dreptate dezertorilor sau ii judecam aspru din cofortul canapelei (da ne plangem si de canapea ca nu-i comoda).
Parte din cei ce stau acasa au si un sentiment (partial cultivat) de eroi ai lumii moderne, care in felul acesta au ajutat sistemul medical.
Si cu acest ajutor, s-au spalat pe maini.

Televiziunile sunt parca trase la indigo – foste vedete ne arata ce fac de acasa si ne indeamna sa facem la fel.
Apoi urmeaza vremea….25 de minute….de parca ar urma sa plecam undeva….
Reporterii sunt mai bine protejati decat cei care sunt efectiv la munca in spitale.

Se spune ca nu e bine sa judeci in siguranta ce unii au facut in graba, insa cred ca busuiocul poate sa stea acasa si sa vina un psiholog care sa vb despre cum pot unele femei sa scape de cafteala, despre cum tatii se pot descura si cu copil si cu nevasta.
Un designer care poate spune cum iti poti face garsoniera functionala aplicand cateva principii simple

Ne obisnuim sa ne incredem in specialistii oms, in cifrele inaintate autoritati, in masurile de preventie stabilite insa nu avem invitati manageri de schimbare care sa ne invete cum ne putem adapta, cum putem regandi afacerile conform noilor metode.

Ne spalam pe maini si cam atat, ne spalam pe maini de orice, “lucram 9-18” ca viata personala e importanta, transformam frica in virtute, intelegem sau condamnam din taste pe cei care abandoneaza sau nu respecta ad litermam hashtagul, ne spunem ca nu avem ce face ca suntem prea mici si trebuie sa stam acasa, ne spalam pe maini de orice si speram ca lucrurile vor reveni la normal.
Va veni o zi cand statul va spune, de azi mergeti la lucru si totul va fi ca la inceput….vei lucra cu placere, vei avea clienti care au uitat de muia primita cand aveau nevoie de tine…singura diferenta va fi ca vei avea mainile curate….

Personal cred ca nimic nu o sa fie ca inainte.
Nici nu imi mai doresc asa ceva. Nu-mi mai doresc un stat care lesina in secunda 2, nu-mi mai doresc lideri balbaiti, nu-mi mai doresc carje care se rup inainte sa te poti sprijini de ele.

 

Nimeni nu stie cum o sa fie, insa sa speri ca lucrurile vor reveni la normal este o absurditate. Sa vedem materialul genetic care il avem…..
Daca avem o lume de lingai, pupincuristi si lasi, ne vom adapta…..daca avem lideri de urmat o vom face….dar “normal” nu mai este ce a fost pre-covid.

Este un nou inceput, este lumea pe care copii nostri o vor trai. noi o formam incepand de acum. Incepand de azi.
Normal este ceea ce facem noi acum. Normal este sa te speli pe maini insa nu este normal ca spalatul pe maini sa fie principala ta activitate.

Astfel normalitatea de maine nu o stie nimeni.
Nu o stie pentru ca inca nu s-a intamplat. Se intampla de maine.

Azi ne spalam pe maini, si daca tot numaram cele 20 de secunde (hai 30 ca sa fim siguri) de facut clabuci din sapun poate putem sa ne lasam mintea sa inteleaga ceva. Orice.
Natiunile inteleg dependente de China, Lipsa lichiditatilor, Lipsa sistemelor medicale, Insa in mod cert Germania, Spania si Italia inteleg usor diferit fata de Romania.
Populatia la randul ei intelege si actioneaza in anumit fel, astfel incat normalitatea de maine ne-o creem azi.
Mergand usor inainte pentru a putea reporni si restul sistemelor, invatamant, industrie, servicii conexe altele decat livrarea, manipularea si vanzarea online.
Putem incepe de azi sa creem si sa sustinem si alte sisteme.
Spalatul pe maini ajuta, daca cele 20 de secunde sunt folosite la a gandi si a actiona in minutele urmatoare, daca doar numaram secunde atunci sper sa reziste mai bine sistemele de asistenta sociala decat cel al sanatatii.
Desi o natie de asistati sociali cu netflix si pornhub ar parea o solutie fericita 😀 Caz in care ne-am spalat pe maini de neplaceri.

Zic ca ceva bun tot o sa iasa din asta

Superblog – un fleac

Am participat la super-blog. (inca nu s-a terminat) Totusi pot sa-mi spun parerea.

Superblog – Un fleac – M-au ciuruit.

O gramada de domnisoare, doamne si mamici m-au luat la puncte ca la balamuc.

Sunt pe pozitia 69. (pozitia in clasament obsedatilor!) si n-am nici o sansa sa ajung in primii 3. (nici ca imi doresc in mod special insa totusi – 69?! – wtf!)

Vorbind serios competitia e fun. Daca vrei sa castigi trebuie sa te muncesti un pic, ar trebui sa urmaresti cine jurizeaza si cam ce-i place.
Personal nu mi-am propus castigul. Mi-am propus sa scriu. M-am inscris cu blogul personal astfel ca am scris in stilul meu.

Trebuie scris mai feminin, mai de gagici, Lighianohoover-ul este un big no-no!
Trebuie sa citesti bine tema. Nu am facut-o decat la o proba, unde chiar nu am chef sa scriu misto – pentru ca-mi pare prea ….in fine. Daca sponsorul ar avea buget as putea sa le fac treaba, ce vor ei….sunt vise de minibloggeri.

Premiile – unele merita altele sunt doar de forma. Personal cred ca NIMENI nu scrie realmente pentru premii. Daca ar scrie pentru ele e trist. Trist rau.

De retinut este ca ce am scris la inceput, cand m-am inscris in competitie, e foarte adevarat. Nu este o competitie facila. Personal aloc intre 35 – 100 minute unui articol ceea ce nu este putin. Iar pozitia 69 este ….WTF!

Ca sa castig ar trebui sa aloc inca 60-120 minute cercetarii – ceea ce ar insemna sa bloggeresc pana ma boringaresc de tot. No way.

Ca sa (am sanse sa) castig ar trebui sa scriu mai de gagici mai sensibil. Asta e posibil insa atunci as sari de la 35-100 minute la 60-150 minute/articol. Big no-no! ca sunt bloggerdelene.

Ca sa castig ar trebui sa aloc timp. timpul costa bani, ca atare mai bine imi aloc timpul site-urilor care-mi fac bani. Site-urilor care se adreseaza celor cu bugete.

Ca veni vorba. Martie e pe crestere. aproape 15000 de vizitatori.
Toate lunile sunt pe crestere. (exceptie facand decembrie care nu e buna pentru nisa site-ului, acolo am scazut fata de noiembrie)

In final Super-blog mi-a placut. Voi mai participa? nu stiu si sincer ma indoiesc.

Te indemn sa participi ?- DA daca nu ai mai facut-o.
Pareri despre juriu: Nu sunt in masura sa-mi exprim pareri, sincer cred ca orice juriu este subiectiv, ca atare nu inteleg incrancenarea sau contestatiile deciziilor. M-am inscris, iti dau 1 pana la tz-shpe linkuri ca se bucura cu totii, bag un text cum imi place, daca le place si lor ma bucur mult, daca nu sa fie sanatosi.

De ce recomand participarea – de fun. E ca o palinca buna, o bei nu ca face bine, o bei nu ca uiti de tine, o bei ca-ti da o ametzeala placuta. Nu cred ca poti sa traiesti din bloguri participand la astfel de competitii insa nici din baut de tuica nu platesti facturi.

Premiile superblog

Pentru fiecare proba sunt premii micutze – cateva interesante, (foarte putine) – nu am catigat decat o proba, si aia pentru ca avea 15 premiul 1. Cred sincer ca meritam sa catig cel putin inca 2. Insa nu despre asta e vorba. Fiecare juriu e subiectiv, si eu sunt.

Cu farmec la super-blog

Acest articol face parte din experienta mea la super-blog – Probabil cel mai lung articol pe care l-am scris.

Cu sau fara farmec

A treia proba din super-blog si deja sunt in urma. articolele le-am predat la timp, insa cu intarziere fata de cum vroiam,
Ofertele la timp insa cu intarziere fata de ce vroiam
Contractele de sponsorizare la firma imi sunt intarziate si nu am avut timp sa ma ocup de ele, inchiderea de luna nu-i gata, si mai am niste “to do” care le plimb dupa mine de luni de zie.

Totusi scriu si la super-blog.
Pentru farmec am scris 3 articole. Unul foarte complicat, in stilul meu uneori parand ca fac bascalie , desi fiind doar o forma de umor pe care eu uneori il apreciez

Articolul 2 Funny, foarte laudaros (insa cu cap pentru ca deh, lucrez in vanzari de  20 ani)

Articolul 3 – respectiv ce-l publicat, este o forma din cele trei de mai sus, diluat, insa cu fiecare caracteristica.
Oricum s-a dorit un articol care pentru cei suferinzi de acnee sa para mai usoara decizia de a incerca produsul decat decizia de a mai cauta pe internet remedii si de a nu aplica nici una din solutii.

Sa zicem 36 – o ciorba lunga

Se iau, sa zicem, 36 de cani (365 e varianta corecta insa in pic cam prea pentru initiati)

Aceste 36 de cani se imprastie/depoziteaza, din abundenta (altfel cum ?!) prin dulapurile bucatariei.

Ele, canile, cu smaltzul neatins, lucioase si aproape de perfectiunea cu care au putut fi faurite de mainile unor copii muncitori, vor astepta alaturi de cateva veterane ziua cand vor fi folosite.

Stand ele cumintzele in dulapior, pline de emotii, susotesc cu vocea lor de portelan:

– cred ca in aceasta casa e o petrecere, uite cat de multe suntem invitate…
– eu cred ca sunt multi copii – 36 mai precis ii vom ajuta sa bea laptic…
– eu cred ca vom fi pupate. Zi de zi…

Uneori mai rasuna si vocea usor sparta a unei cani din stocurile mai vechi,
Este o cana usor ciobita, a fost cumparata si returnata de multe ori, are experienta si celelalte canitze asculta infrigurate povestile canii din stocul vechi
– Aiurea, va faceti iluzii, e un betiv care crede ca mucenicii sunt zi de zi…Bea 40 de cani de vin…uite mai sunt 4 cani, cu noi s-au facut 40. Mai mult, este zgarcit, a cumparat 3 duzine, pentru ca mai avea 4 cani primite de la pomeni. O sa ne sparga repede….e betiv.

Dupa ce vocea canii din stocul vechi se opreste celelalte canite mai ca incepeau sa planga, sughitzau si remurau usor in dulapior….

Nu a durat mult si usa dulapului s-a deschis, canitzele se uitau cu nerabdare si emotie insa nu vedeau nimic….se aude un zgomot, ca de scaun tras pe gresie apoi, se inalta un capusor de copil care intinde nesigur o mana si grasuna catre o cana…. o ia si inchide usa…..canitele ascultau.
sa fi trecut deja 2-3 ore de cand capul de copil s-a ivit in dreptul dulapului, deja canitele erau mai linistite si timide dojeneau cana din stocul vechi spunandu-i ca poate s-a inselat si totusi este asa cum spuneau, o casa cu copii sau o casa de pitici…petrecareti….

prima cana nu s-a intors insa a reaparut capul de copil, o alta cana si-a inceput aventura in noua casa, apoi a treia. Cibitul incepe iar sa fie vocal incercand sa transmita depresia sa, canitele tinere nu inteleg depresia, acum incep sa inteleaga tristetea, insa nici pe aia bine.

Spre seara ins s-a intamplat ceva, o mana de femeie a bagat una cate una cate o cana in dulap,
Imediat au inceput discutiile:
– cum a fost? cati pitici sunt? cand incepe petrecerea?
Una din canile proaspat revenite in dulap a strigat: Liniste!
– e un copil, te umple cu apa, face bolboroci, te manjeste cu miere apoi te lasa pe parchet, e un copil destept, stie ca nu ai cum sa cazi mai jos de podea. Aici insa apare un lucru ciudat, cum stateam pe podea cu vreo 3 guri de apa ramase, a aparut pe neauzite, un monstru negru cu ochi galbeni, s-a apropiat, m-a mirosit cu un nas umed, ma gadilat cu niste mustati moi apoi m-a lins cu o limba incredibil de aspra….a mai fost un accident, cel putin asa cred, cand am primit un picior, am zburat in piciorul canapelei (feriti-va de piciorul canapelei, va rupe) apoi am fost ridicat si spalat…..

in perioada urmatoare cam toate canitele au avut diferite experiente, cana ciobita a ajuns din ce in ce mai in spatele dulapului si foarte rar era folosita….in continuare avea aerul ala conform caruia “viata e greu unii nu poate”
Canitele au fost fericite, chiar daca nu erau petreceri, chiar daca deseori erau lovite cu piciorul sau puse in locuri de unde exista riscul sa cada si sa moara.
Cel mai rau le deranja ca oamenii le loveau cu piciorul si apoi injurau, le ridicau si le lasau cateva ore (uneori chiar zile!!) in chiveta alaturi de tot felul de oale grele si pline de zoaie….
Nu era rau insa luciul disparea, vocea cristalina se dogea, experientele din chiveta se indeseau….dar asta e viata de cana….nu-s petreceri, nu-s doar pitici si pupici, din cand in cand un motan, mult prea des zoaie de chiveta…asa invata canile tristetea, apoi depresia, singure in dulap, singure pe parchet singure in chiveta. Pana cineva se hotareste sa le dea. Poate la altcineva, poate la reciclat sau poate la pubela unde sunt zdrobite si sfarsesc pe camp alaturi de moloz.
Nimeni nu intelege canile. Cica unele cani amintesc de lucruri frumoase….noi canile credem ca asta este o legenda. Nu mai credem nici in lucruri frumoase, credem in zoaie.
Canile de plastic sunt mai fericite? ele traiesc un eveniment apoi stau la gunoi….probabil paharele de sampanie din plastic sunt cele mai fericite.
Mai sunt paharele de la pomeni, din excursia aia frumoasa la nisipurile de aur ultra all inclusive….alea sunt cumparate ca sa ai dovada palpabila, dincolo de postarea pe fb.

Tristetea canilor se simte in sunet. La inceput suna ca in raset de copil, apoi ca un planset de adolescent la prima despartire …

SOMPRODUCT- A la carte

Amenajarea bucătăriei este o poveste, în 3 capitole.

Capitolul I. – forma creaza sensul

Capitolul unu este scurt – o litera, un semn..

Bucătărie în formă de L, G, U sau in forma de = sau _

Litera aleasa de tine as spune ca este introducerea in povestea bucatariei.

Capitolul II

Povestea bucătăriei se schimbă în mod radical când adăugăm o insula. Intrăm în zona care deja capătă valențe noi, exotice.

Dacă o bucătărie este prin definiție delicioasă, o bucătărie cu insula este, pentru mine, un dans în doi, sau de ce nu, un hub de socializare.

Prin inserarea unei insule îți este permis lucrul echipa.

Prin simplu fapt că poți vedea pe cel cu care gătești, “bucatareala” devine un act social.

Dacă soția vorbește, o poți privi în ochi. (Dacă nu vorbește o problemă)

Dacă prietenii spun bancuri le vei înțelege mai bine privindu-le gesturile. Sau vei înțelege când să te oprești din deschis sticle de vin.

Și nu nu ultimul rând, dacă pitica, a se înțelege copilul, vrea să se apuce de vlogging ghici care e cea mai bună bucătărie? Evident cea cu insula. Chiar daca primele emisiuni sunt despre pregatirea slime-ului. (Aveți idee de ce le place atât de mult Slime -ul?)

Corolar la capitolul II – iti plac pozele de mai sus? Te cred, si mie, evident fotograful statea de partea calalata a insulei 🙂

O data aleasă litera bucătăriei (eu am ales U de la uaaaau!) si adaugarea povestii exotice (a insulei) incepe cel de-al treilea capitol.

Este capitolul cel mai lung, savuros si suculent, este cel mai plăcut deoarece ai ocazia sa-l dezvolti pe placul tau.

Este capitolul experiențelor al poveștilor, al socializarii, al senzatiilor personale.

Acest capitol din viața bucătăriei și implicit din viața ta merita atenția cuvenită.

El se pregateste prin alegerea atenta a ustensilelor, acele obiecte pe care le atingi zi de zi: accesorii precum tigai, cutite (fac colectie) vesela si lista continua…

Odată început cu bine capitolul trei prin alegerea accesoriilor de bucătărie nu-ți mai rămâne decât să te bucuri și să-ți continui povestea bucătăriei tale.

In tinerete cutitul trebuia doar sa taie, in timp am constatat ca e bine sa fie echilibrat, suficient de rigid sau dupa caz flexibil. Manerul sa fie “ca turnat” pentru mana mea, luciul lamei sa fie moderat astfel incat sa “imbatraneasca” cu stil, pe masura ce invata scoala vietii…te invit sa-ti alegi accesoriile bucatariei cu chef de viata.

Acest articol este scris cu drag pentru SuperBlog și somproduct.

9-10

Data de 9 Noiembrie (2017) am inceput-o cu o livrare. Acasa-depozit-centura Bucuresti-birou a insemnat cca 4.5 ore

Ora 12 juma o placuta scurta intalnire la Birou
Ora 13 un drum inutil pentru un inutil. Doua ore pierdute pentru o nevertebrata
Apoi am imbratisat ceea ce era important pentru toata lumea in data de 09.10 – Prietenii si rudele Mihai / Mihaela …. La multi ani si placerea reauzirii.

Spre seara mi-au trecut prin minte cateva nume care reprezinta sau au reprezentat Romania dincolo de aceasta zi – Ion, Emil, Traian si Klaus.

In 27 de ani nu ne-a reprezentat un Mihai. Desi a existat varianta, ba chiar unii au propus-o. La anul pe vremea asta nu vom mai avea aceasta optiune.

Ieftin

Ajuns cu 10 min prea devreme in parcarea kaufland ma trezesc cu 7 lei mai tarziu avand in mana un carton.

Pe carton stateau cladite o ceafa de porc (deh, meniu ceafa) o chifla si un castravete murat. Bonus niste tacamuri de unica folosinta.

Asezat pe coltul mesei ovale constat ca furculita se poate rupe daca incerci sa o infigi in castravete. 

Imi dau seama ca-s idiot. Din castravete se musca ca doar nu vrei sa pari elegant mancand cu furculitza si cutitul meniul servit pe carton in parcare, la varice.

Slava Domnului ca nu-s vegan. Muream de foame. Porcu’ e clar habar n’are sa se vanda. 
Plec in weekend!